Ud si uscat, ma refer la cele doua modalitati de a lucra un perete (sa'l pictezi).
Ud,unde intra fresca. Imi place fresca,mereu am vazut-o ca pe o lupta primitiva si barbara,care nu se lungeste prea mult si nici nu se discuta,rezultatul fiind singurul care decide invingatorul.Totul se desfasoara cat se poate de repede,stiind din timp ce trebuie facut,fara schimbari pe parcurs,precum doua armate care se macelaresc in graba pe campul de lupta. Se lucreaza repede pentru ca "trage", mai exact fresca este facut din var,calt,apa sau praf de marmura,calt si apa.
Pictura alseco, pictura pe uscat, pe ea imi place sa o compar cu un razboi modern,unde iti permiti sa dormi in transee, sa ii povestesti nevestei,(intr-o scrisoare scrisa pe geninghi) despre obuzul care tocmai ti-a zburat deasupra capului si ti-adistrus cazarma, apoi in vana, tragi patru rafale, sa nu uite nimeni de existenta spiridusilor din transee. Avantajul acestei picturi, iti permite sa lucrezi mai incet, sa schimbi schita in timp ce lucrezi,sa stai sa admiri cum se usuca strat cu strat si intr-un final sa'l dai gata.
Personal, le prefer pe amandoua in egala masura, ambele imi genereaza stari deferite de la o lucrare la alta,nu stiu ce legatura are asta cu lucrarea in sine sau cu faptul ca impartasesc in aceasi masura, stari de disciplina bruta si de pseudo papagal boem.,dar trecem peste...
duminică, 6 ianuarie 2013
duminică, 16 decembrie 2012
Radacini de beton
Imi este de ajuns sa ma plimb pe strazile infecte ale orasului si sa observ dorinta primitiva a unor diverse personaje pentru intoarcerea la "peisajul rural". Consider ca nu este nimic altceva decat o frica fata de perversa brutalitate de beton, care se impune in fata bietilor copaci si a crizantemelor uitate de florarese...
Vrei calm? Iti este oferit in cea mai simpatica si dulce maniera in fiecare fereastra stinsa si fiecare calcan stacojit. Nu iti ofera triste o crapatura'n zid, ci un mic vortex catre un film generat de griul cladiri,precum o baba in doliu,toata neagra, singura culoare o gasesti in ochii ei rosii de lacrimi...
Cu un dulce suras, daruit de aerul greu si diminetile agitate, iau exemplu cainilor si ma pis pe copaci, mormant al primitivului!
Vrei calm? Iti este oferit in cea mai simpatica si dulce maniera in fiecare fereastra stinsa si fiecare calcan stacojit. Nu iti ofera triste o crapatura'n zid, ci un mic vortex catre un film generat de griul cladiri,precum o baba in doliu,toata neagra, singura culoare o gasesti in ochii ei rosii de lacrimi...
Cu un dulce suras, daruit de aerul greu si diminetile agitate, iau exemplu cainilor si ma pis pe copaci, mormant al primitivului!
duminică, 28 noiembrie 2010
Sculptura de XX
O figura aparte in peisajul artistic al secolului 20.Chiar daca inaugureaza in lucrarile sale sculptura secolului 20,el ramane totusi,prin formatie si prin munca colectiva pe care o va imprima atelierul sau,mai aproape de traditia Renasterii.
In ciuda dorintei sale de a avea o formatie clasica de sculptura,elev al Academiei,incepe lucrul ca mester:2-3 esecuri la intrarea la Arte Frumoase,se angajeaza ca cioplitor in piatra la decorarea cladirilor nou contruite din Paris,apoi la Albert Carrier-Belleuse,pentru a retusa busturile produse in serie. Formatia sa este deci,cea a unui muncitor manual si nu a unui artist liberal. Intrarea la Salon era semnul recunoasterii:expune in 1877"Viata de bronz',executata cu doi ani mai devreme,in perioada sederii sale la Bruxelles. Lucrarea are parte de critici violente.Pe calea trasata de realismul secolului, respinde idealismul:obiectivul lui este atat de bine atins,incat este acuzat de mulaj dupa natura si ii se refuza recunoasterea talentului.
Reuseste sa isi faca atelierul vizitat de amatorii de arta,sa primeasca ajutorul unor artisti mai oficiali si mai ales sa execute statuia Sfantului Ioan Botezatorul:talia sfantului,mai mare decat cea a unui om,inlatura orice neincredere cu privire la realizarile sale si il reabiliteaza ca sculptor.
'Poarta Infernului',nascuta dupa 8 ani de munca,nu va fi niciodata instalata,'Burghezii din Calais' atrag critic aspre,inainte de a fi acceptati cu greu. 'Balzac',ascuns sub hainele care nu lasa la vedere decat caracterul exacerbat al fetei,va fi refuzat. Dificultatiile intampinate nu ii pot impiedica totusi o reala reusita si o recunoastere. In 1889,el isi organizeaza pentru a isi onora comenzile,un atelier de modelaj care se va mari din ce in ce mai mult.
Ofera secolului 20 elementele unei renasteri a sculpturii.Folosirea fragmentelor unui corp,productia in serie,pe care i-o permite impresionanta organizare a atelierului sau,inspiratia din Antichitate sunt tot atatea cai deschise. In vederea expozitiei universale de la Paris din 1900,prezinta publicului atelierul sau,asa cum o facusera inainte Coubret si Manet:' Omul care merge',piesa definitorie a acestei expozitii reuneste in ea toata bogatia lui. Picioarele sunt egale de sol,ca doua monumente succesive ale mersului,reprezentate de aceasi opera. Aceasta redare sculpturala concentrata mai degraba asupra esentei miscarii,decat realitatii fizice,va deveni o referinta pentru artistii ce vor urma,de la Umberto Boccieni,la Marcel Duchamp.
TATICUL SCULPTURII SECOLULUI XX AUGUSTE RODIN!!!
Inmultirea procedeelor,in cursul secolului XX,impinge sculptura dincolo de limitele sale,materiale si spirituale. De fapt ,nu se poate practic vorbi de o sculptura propui-zisa decat in prima parte a veacului. In continuare,sculptorii, mai mult decat pictori,vor pune,prin cautarile lor,probleme care intereseaza domeniul artei in general si nu numai pe cele legate de modalitatile lor de expresie.
In secolul XX ,sculptura este marcata de abordarea progresiva a tehnicilor traditionale,cioplirea directa si turnarea. Procedee noi precum asamblarea,inceputa de Auguste Rodin vor modifica aria de actiune a sculpturii.
In ciuda dorintei sale de a avea o formatie clasica de sculptura,elev al Academiei,incepe lucrul ca mester:2-3 esecuri la intrarea la Arte Frumoase,se angajeaza ca cioplitor in piatra la decorarea cladirilor nou contruite din Paris,apoi la Albert Carrier-Belleuse,pentru a retusa busturile produse in serie. Formatia sa este deci,cea a unui muncitor manual si nu a unui artist liberal. Intrarea la Salon era semnul recunoasterii:expune in 1877"Viata de bronz',executata cu doi ani mai devreme,in perioada sederii sale la Bruxelles. Lucrarea are parte de critici violente.Pe calea trasata de realismul secolului, respinde idealismul:obiectivul lui este atat de bine atins,incat este acuzat de mulaj dupa natura si ii se refuza recunoasterea talentului.
Reuseste sa isi faca atelierul vizitat de amatorii de arta,sa primeasca ajutorul unor artisti mai oficiali si mai ales sa execute statuia Sfantului Ioan Botezatorul:talia sfantului,mai mare decat cea a unui om,inlatura orice neincredere cu privire la realizarile sale si il reabiliteaza ca sculptor.
'Poarta Infernului',nascuta dupa 8 ani de munca,nu va fi niciodata instalata,'Burghezii din Calais' atrag critic aspre,inainte de a fi acceptati cu greu. 'Balzac',ascuns sub hainele care nu lasa la vedere decat caracterul exacerbat al fetei,va fi refuzat. Dificultatiile intampinate nu ii pot impiedica totusi o reala reusita si o recunoastere. In 1889,el isi organizeaza pentru a isi onora comenzile,un atelier de modelaj care se va mari din ce in ce mai mult.
Ofera secolului 20 elementele unei renasteri a sculpturii.Folosirea fragmentelor unui corp,productia in serie,pe care i-o permite impresionanta organizare a atelierului sau,inspiratia din Antichitate sunt tot atatea cai deschise. In vederea expozitiei universale de la Paris din 1900,prezinta publicului atelierul sau,asa cum o facusera inainte Coubret si Manet:' Omul care merge',piesa definitorie a acestei expozitii reuneste in ea toata bogatia lui. Picioarele sunt egale de sol,ca doua monumente succesive ale mersului,reprezentate de aceasi opera. Aceasta redare sculpturala concentrata mai degraba asupra esentei miscarii,decat realitatii fizice,va deveni o referinta pentru artistii ce vor urma,de la Umberto Boccieni,la Marcel Duchamp.
TATICUL SCULPTURII SECOLULUI XX AUGUSTE RODIN!!!
Inmultirea procedeelor,in cursul secolului XX,impinge sculptura dincolo de limitele sale,materiale si spirituale. De fapt ,nu se poate practic vorbi de o sculptura propui-zisa decat in prima parte a veacului. In continuare,sculptorii, mai mult decat pictori,vor pune,prin cautarile lor,probleme care intereseaza domeniul artei in general si nu numai pe cele legate de modalitatile lor de expresie.
In secolul XX ,sculptura este marcata de abordarea progresiva a tehnicilor traditionale,cioplirea directa si turnarea. Procedee noi precum asamblarea,inceputa de Auguste Rodin vor modifica aria de actiune a sculpturii.
vineri, 2 octombrie 2009
Suprarealismul
Un automatism pur psihic prin care se incearca exprimarea,verbala sau scrisa,a adevaratei functiuni a gandului.Gand dictat in absenta oricarui control exercitat de ratiune,in afara oricaror preocupari estetice sau morale!
Nascut din desprinderea grupului dadaist parizian,suprarealismul este mai mult decat o simpla miscare,el este o constelatie de artisti reuniti prin dorinta comuna de a depasii aparentele realitatii pentru ca,plonjand in adancurile gandurii omului sa acceada la domeniul miraculosului.
In anul 1924 ,Andre Breton redacteaza "Manifestul suprarealismului", punand astfel oficial bazele unei miscari a carei importanta are si astazi rasunet.
Aventura "suprarealista" debuteaza in campul literal cu experientele poetice a lui Breton si Aragon...Cu suprarealismul si pictura(1928) si al doilea manifest (1930), termenul se extinde asupra artelor plastice,de atunci se infiripa o fructuasa legatura intre scris si imagine,ilustrata in special in reviste, considerate principalele mijloace de exprimare ale miscarii.
Nascut din desprinderea grupului dadaist parizian,suprarealismul este mai mult decat o simpla miscare,el este o constelatie de artisti reuniti prin dorinta comuna de a depasii aparentele realitatii pentru ca,plonjand in adancurile gandurii omului sa acceada la domeniul miraculosului.
In anul 1924 ,Andre Breton redacteaza "Manifestul suprarealismului", punand astfel oficial bazele unei miscari a carei importanta are si astazi rasunet.
Aventura "suprarealista" debuteaza in campul literal cu experientele poetice a lui Breton si Aragon...Cu suprarealismul si pictura(1928) si al doilea manifest (1930), termenul se extinde asupra artelor plastice,de atunci se infiripa o fructuasa legatura intre scris si imagine,ilustrata in special in reviste, considerate principalele mijloace de exprimare ale miscarii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
